Parcul Sao Roque s-a deschis publicului în 1979, detaşându-se ca fiind unul dintre cele mai importante şi mai populare spaţii verzi din partea de est a oraşului Porto. Grădina a fost amenajată pe situl fostei Quinta da Lameira (Domeniul Lameira), odată deţinut de familia Calem.

În Parcul Sao Roque sunt multe atracţii de admirat. În primul rând, grădina a fost amenajată pe mai multe terase, iar acest aspect, alături de faptul că parcul este jalonat de un lac, de o fântână din fier forjat şi de o peşteră, face din acest parc un elegant refugiu natural care păstrează o atmosferă ce aduce foarte bine cu aerul tipic grădinilor amenajate în stil romantic. Pădurea de eucalipt, situată pe una dintre terasele superioare ale grădinii, merită şi ea pomenită, alături de labirintul din gard viu care, văzut de deasupra, produce o privelişte curioasă şi spectaculoasă.

Parcul Sao Roque nu excelează neapărat prin patrimoniul său floral. Pe de altă parte, unele dintre speciile care sunt demne de a fi pomenite se referă la stejari, eucalipt şi camelii.

Nume:
Parcul Sao Roque (Parque de Sao Roque)
Adresă:
Rua de Sao Roque da Lameira, Porto, Portugalia
Sus