Porto este una dintre destinaţiile Portugheze în care turiştii pot gusta cele mai bune specialităţi din bucătăria tradiţională naţională. Există un puternic accent pus pe produsele marine şi specialităţile din peşte, dar în Porto localnicii au dezvoltat un adevărat cult pentru tocana de burtă, de unde au căpătat şi denumirea de “mâncători de burtă”. Şi, desigur, turiştii nu ar trebui să omită niciodată să deguste reputatul vin de Porto, poate singurul produs local a cărui faimă a traversat lumea de la un capăt la altul.

În ceea ce priveşte masa în oraş, Porto abundă în tot felul de locuri unde se poate lua masa. De la standuri şi restaurante ieftine la restaurantele scumpe şi elegante, Porto deserveşte toate gusturile şi buzunarele. Bucătăria tradiţională portugheză este bine reprezentată, dar bucătăria internaţională nu este nici ea neglijată. Deci, în funcţie de dorinţa turiştilor de a încerca noi experienţe gastronomice, Porto este o destinaţie excelentă asemeni celorlalte metropole naţionale în care turistul poate servi masa în mare stil sau se poate bucura de o masă mai ieftină şi totuşi viguroasă.

Specialităţi locale tradiţionale în Porto

Tripas

Tripas este reprezentativă pentru bucătăria locală a oraşului Porto. Este adevărat că bucătăria naţională are favoritele ei în termeni de ingrediente obişnuite (dintre care peştele şi produsele marine sunt cele mai notabile), dar Porto este singurul oraş în care burta a reuşit să devină un fel de simbol gastronomic. Sunt tot felul de sortimente de burtă, care în mare se referă la o tocană din supă făcută din burtă şi diverse alte ingrediente (vegetale – fasole în principal – cârnaţi, condimente). Pe scurt, tripas trebuie încercat, cel puţin pentru turiştii care vor să cunoască aromele locale ale oraşului Porto în cele mai intime expresii ale sale.

Bacalhau

Ca de altfel peste tot în Portugalia (cel puţin în regiunea de coastă), codul este întotdeauna prezent pe mesele localnicilor. Bacalhau este o specialitate care constă de fapt din cod uscat şi sărat, iar autenticitatea mâncării este garantată de reţete tradiţionale vechi de secole. Turiştii pot fi de asemenea uimiţi de varietatea felurilor de bacalhau, dar în final trebuie să se asigure că nu au plecat din Porto (sau din destinaţia portugheză aleasă) fără a gusta măcar una dintre aceste variante.

Vinul de Porto

Vinul de Porto este, fără nici o urmă de îndoială, cel mai prestigios produs local al oraşului. Vinul este făcut din struguri cultivaţi în regiunea Duoro din Portugalia, o regiune vinicolă stabilită ca fiind a treia cea mai veche din lume după cea din Ungaria (Tokaj-Hegyalja) şi regiunea Chianti din Italia. Vinul de Porto (deseori numit simplu Porto sau port) este un vin tare servit de obicei ca desert. Este atât roşu cât şi alb, dar cel roşu este considerat vinul tipic de Porto.

Viile din zona PortoViile din zona Porto

Tradiţia producţiei datează de secole, dar oficial regiunea de vinuri Duoro a fost stabilită la mijlocul secolului al XVIII-lea. Este cunoscut faptul că localnicii preţuiesc foarte mult acest produs, aspect dovedit, printre altele, prin faptul că Porto este gazda unui muzeu dedicat acestui vin, şi anume Muzeul Vinului de Porto, şi prin faptul că anumite vinării din Porto şi din împrejurimi contează, cel puţin din punctul de vedere al turistului, ca şi puncte de vizitat pentru cei care îşi petrec vacanţa în Porto.

Masa în oraş în Porto

Bacalhoeiro

Bacalhoeiro este situat pe malul opus al râului Duoro, dar drumul merită făcut, în special de către persoanele care vor să deguste cele mai bune produse ale bucătăriei tradiţionale portugheze. După cum sugerează şi numele, acest restaurant este specializat în mâncăruri pe bază de cod, astfel încât este de la sine înţeles că cele mai recomandate mâncăruri servite la Bacalhoeiro sunt nenumăratele variante ale unei specialităţi pe cât de simple, pe atât de satisfăcătoare: codul uscat şi sărat. Gurmanzii se pot aştepta să-şi completeze desertul cu vin de Porto.

Experienţa gastronomică poate fi uşor completată cu emoţia admirării clădirii care este gazda acestui restaurant, o clădire masivă din granit care are peste 100 de ani vechime.

Nume:
Bacalhoeiro
Adresă:
74, Avenida Diogo Leite, Vila Nova Gaia, Portugalia
Telefon:
00351 223 759408
Website:
www.bacalhoeiro.com.pt

Restaurante Portucale

Restaurante Portucale este situat în aceeaşi clădire cu remarcabilul Hotel Albergaria Miradouro, mai precis, la etajul al 13-lea al clădirii. Locul este un avantaj absolut pentru restaurant, întrucât clientul are astfel ocazia de a admira priveliştea minunată a oraşului Porto. Atmosfera este suplimentar îmbunătăţită prin faptul că Restaurante Portucale menţine un aer de rafinament prin mobilier (mese înfrumuseţate cu vaze cu flori, argintărie şi veselă din porţelan), fără a mai menţiona meniul.

Restaurantul oferă o mulţime de specialităţi tradiţionale portugheze, dar face loc de asemenea şi pentru specialităţile internaţionale, printre care şi specialităţi franţuzeşti absolut delicioase. O selecţie excelentă de vinuri, atât portugheze, cât şi internaţionale, este disponibilă la discreţia clienţilor.

Nume:
Restaurante Portucale
Adresă:
598, Rua da Alegria, Porto, PortugaliaAlegria
Telefon:
00351 225 370717
Fax:
00351 225 370206
Email:
rest.portucale@miradouro-portucale.com
Website:
www.miradouro-portucale.com

Bull & Bear

Fără a exagera, Bull & Bear se bucură de reputaţia unuia dintre cele mai sofisticate restaurante din Portugalia. Aparţine de lanţul BB Gourmet, şi este specializat în bucătăria portugheză contemporană. Bucătăriile internaţionale nu sunt neglijate nici ele, dar există o clară reliefare a aromelor şi influenţelor mediteraneene. Pe scurt, Bull & Bear este locul în care vor să fie persoanele care doresc să mănânce în stil mare şi să se bucure de atmosfera şi meniul neegalat de nici un alt restaurant din Porto.

Mobilierul este pe măsura creativităţii pe care bucătarii o toarnă în mâncărurile servite care încântă simţurile clienţilor. Bull & Bear este destinaţia ideală pentru persoanele care vor tot ceea ce e mai bun de la bucătăria contemporană portugheză cu o picătură de aparent nesfârşită creativitate din partea bucătarilor. Selecţia de vinuri este foarte impresionantă, atât în termeni de cantitate, cât şi de calitate a mărcilor prezentate în meniu.

Nume:
Bull & Bear
Adresă:
3431, Avenida da Boavista, Porto, Portugalia
Telefon:
00351 226 107669 / 00351 226 109536
Fax:
00351 226 109536
Email:
bullandbear@bbgourmet.net
Website:
www.bbgourmet.net

Dom Tonho

Dom Tonho nu este doar un simplu restaurant, ci unul dintre cele mai extravagante din Porto, şi, mai mult, un punct turistic al oraşului. Situat în splendida Ribeira într-o zonă care încă conservă părţi din ziduri ale anumitor structuri arhitecturale ce datează din secolul al XVI-lea, Dom Tonho oferă o magnifică privelişte a Râului Duoro clienţilor care aleg să guste ce e mai bun din bucătăria contemporană portugheză.

Restaurantul a fost deschis nu mai devreme de anul 1992, dar şi-a câştigat foarte repede popularitatea, în mare parte datorită faptului că a fost afacerea unui cântăreţ naţional cunoscut. În afară de acestea, Dom Tonho se mândreşte cu o incredibilă carte de onoare în care au semnat celebrităţile ce au luat masa aici: cântăreţi, scriitori, politicieni, actori şi alte personalităţi naţionale şi internaţionale.

Dom Tonho rămâne, totuşi, un punct de referinţă în ceea ce priveşte bucătăria contemporană portugheză. Meniul este completat de o impresionantă selecţie de 600 de mărci de vinuri.

Nume:
Dom Tonho
Adresă:
13-15, Cais da Ribeira, Porto, Portugalia
Telefon:
00351 222 004307
Fax:
00351 222 085791
Email:
porto@dtonho
Website:
www.dtonho.com
Sus